Vom avea primul cort pentru strângerea de semnături

A fost depusă la Primăria Capitalei notificarea prin care anunțăm instalarea primului cort pentru strângerea de semnături în vederea organizării referendumurilor de demitere a primarului general al capitalei – Gabriela Firea, a primarilor de sector și a Consiliului General al Muncipiului București (CGMB).

Cortul va fi amplasat la Piața Unirii, pe trotuarul dintre Magazinul Unirea – colțul cu magazinul H&M și intersecția Pieței Unirii cu Splaiul Unirii. Strângerea de semnături la cort este preconizată să înceapă pe 7 iunie și să dureze 5 luni,  dar nu există o condiție legală privind termenul, deci va dura cât e necesar.

Iată cum va arăta cortul:

Cort Referendum demiter e Gabriela Firea

Cort Bucuresti Fara Ei - demitere Gabriela Firea

Cort Referendum Demitere Bucuresti Fara Ei

 

Poate vă întrebați de ce doar un singur cort. Răspunsul e simplu: resursele. Instalarea și menținerea unui cort implică resurse  umane și materiale; voluntari care să stea la cort sau oameni plătiți să facă asta, materiale informative, tricouri etc.

Pe toți cei care vor să ne susțină să menținem cortul și să instalăm și altele, îi rugăm să o facă, fie prin voluntariat, fie prin donații. Doar împreună putem reuși!

Vă așteptăm și pe grupul de facebook București Fără Ei – Susținători

 

Mai jos este notificarea trimisă Primăriei Capitalei, cu număr de înregistrare.

Notificare referendum demitere Gabriela Firea

Nr. Înregistrare referendum demitere primari bucurești

Comentarii